luni, 20 septembrie 2010

CFR Cluj - FCM Tirgu Mures 1-2

Victorie de senzaţie a FCM-ului pe terenul campioanei en-titre, CFR Cluj. 2-1, după un meci cu un final nerecomandat cardiacilor. CFR a deschis scorul prin Dică în minutul 60, dar FCM a întors rezultatul în doar 3 minute. Mai întâi, în minutul 82, Cristi Munteanu reia sub bară din 3 metri, iar în minutul 85, Stere execută excelent o lovitură liberă din lateral stânga, mingea atinge gazonul ud şi intră în plasă.

FC Municipal Tîrgu-Mureş, cu o formulă cu 3 fundaşi în zona centrală, pentru a contracara centrările înalte ale clujenilor, începe curajos jocul şi Florin Dan îl încearcă pe Nuno Claro, din lovitură liberă, în chiar primul minut. Şteţca intervine magistral la reluarea lui Alcantara din minutul 4. Didi, vârful de lance al FCM-ului iese accidentat în minutul 16 şi îi lasă locul lui Vancea. Mihai Şteţca mai are 2 intervenţii până la pauză.

Repriza a doua a fost mult mai animată, poate şi din cauza ploii torenţiale care s-a abătut deasupra stadionului. În 2 rânduri, Şteţca scoate şuturile periculoase expediate de Culio. Portarul FCM-ului nu mai are ce face la reluarea lui Dică din minutul 60 şi CFR are 1-0 pe tabelă.

Intrările lui Biţiş şi Stere aduc un suflu nou în echipa condusă de Sabău şi finalul aduce 3 puncte nesperate.

O victorie muncită, sărbătorită de jucătorii tîrgumureşeni cu chiote de bucurie în vestiarul oaspeţilor de pe stadionul din Gruia.

În urma acestei victorii, FCM urcă pe locul IX, cu 10 puncte şi va întâlni în etapa următoare pe Universitatea Craiova.

Iată şi formaţiile care au evoluat în această seară:

CFR: Nuno Claro - Panin, Cadu, Alcantara, Rada - Mureşan, Dică, Hora (56' Peralta), Culio - Bud (88' Ramon), Traore (63' Sforzini). Antrenor: Sorin Cârţu.

FCM: Şteţca - Cordoş (77' Biţiş), Munteanu, Bălău - Popete, Stângă, Onicaş, Florin Dan, Dan Matei - Vasilache (63' Stere), Didi (16' Vancea). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

sursa: fcm-tirgumures.ro

La Cluj, am fost prezenti 15 persoane, aici ne-au facut o surpriza... pentru ca n-am fost lasati pe stadion. In prima repriza am cantat din fata stadionului, iar in a doua repriza pe un gard langa stadion.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu